La ce sunt bune provocările?

Simt nevoia de un moment de vulnerabilitate, de împărtășire personală și normalizare a lucrurilor care ni se întâmplă, care apar atât în viața personală, dar mai ales în cea profesională.

Ei bine, uneori în viață avem parte de momente care, vrând-nevrând, ne scot din zona de confort, ne aruncă în vâltoarea sentimentelor și ne lasă să ne descurcăm. Și totuși, la ce sunt bune astfel de momente și provocări?

Pentru mine, anul acesta a fost un an plin de nou, de provocări de tot felul. De la amenajarea unui apartament vechi într-unul nou, gestionarea relațiilor personale și de familie, până la urmărirea evoluției relațiilor de muncă și a jobului efectiv. Lista poate continua cu multe astfel de lucruri, culminând cu schimbarea orașului de baștină. Huh, e ceva, nu? Dar, nu e un capăt de țară, ar spune unii. Așa e, nu e, dar pentru mine toate au fost provocări, venite rând pe rând sau chiar concomitent.

Ce încerc să spun aici nu este neapărat o „plângere” despre cum a fost viața mea până acum, ci mai degrabă o încercare de a normaliza aceste lucruri, de a le privi cu blândețe și înțelegere și de a le găsi loc în viața noastră, sub orice formă ar veni sau în orice moment viața alege să ne arate provocări în drum. Cred că e important să le folosim ca momente de descoperire, de înțelegere individuală, de cunoaștere mai bună a altor domenii. Eu, de exemplu, am învățat atât de multe despre amenajări interioare și cât de important este să găsești niște meseriași buni. Acestea sunt momente de creștere pentru noi.

Știu, poate fi multă presiune, căci trebuie să știm, trebuie să ne descurcăm, trebuie să facem etc. Dar nu e mereu despre „trebuie.” Trecând prin toate aceste lucruri, mi-am dat seama că este mai degrabă despre ce e cu adevărat valoros și ce ne satisface nevoile, și mai puțin despre „trebuie.”

Experiențele de acest gen, pe care le resimțim ca fiind provocatoare, pot exista și în viața de business. De fapt, cred că acolo le resimțim cel mai puternic, când ne spunem: „azi trebuie să fac x și y” și punem presiune pe noi și pe cei din jur. Uneori, ne dăm seama că lucrurile nu au funcționat așa cum ne-am dorit. Sau sunt momente când provocare după provocare vine din partea colaboratorilor, furnizorilor.

Însă, modul nostru de a reacționa la aceste provocări este cel care ne va ajuta să le transformăm în oportunități. Deci, în concluzie, provocările sunt bune și au un rol pozitiv în viața și activitatea noastră. Ne ajută să ieșim din bula noastră și să acceptăm alte perspective, noi abordări și fațete ale vieții și activității de business.

Cred că normalizarea acceptării provocărilor, a ieșirii din zona de confort, mai puțină presiune pusă pe noi și multă încredere pot face minuni!