Trece timpul prea repede?
Poate sunt doar eu, sau poate mai multă lume simte la fel, dar timpul trece repede și parcă uneori, efectiv, zboară. Oare chiar timpul trece mai repede ca în trecut …
Poate sunt doar eu, sau poate mai multă lume simte la fel, dar timpul trece repede și parcă uneori, efectiv, zboară. Oare chiar timpul trece mai repede ca în trecut …
Acesta e primul articol din 2025, nu știu dacă ar trebui să spun ”La mulți ani!” sau ceva pentru noul an, cred ca a trecut vremea pentru urări ca acestea. …
Simt nevoia de un moment de vulnerabilitate, de împărtășire personală și normalizare a lucrurilor care ni se întâmplă, care apar atât în viața personală, dar mai ales în cea profesională. …
Mă bucur că am avut ocazia de a mă afla printre cele câteva mii de participanți de la ediția din acest an, deși a fost o surpriză și a venit …
Pentru prima dată am participat și eu la un eveniment în care s-a vorbit despre eșec. Nu, nu am fost eu pe scenă (cel puțin, nu încă 😀 ), ci …
„Aș vrea să postez pe Facebook mai mult, dar nu am timp și nici nu cred că mă ajută așa mult.” Aud adesea această frază, din partea mai multor oameni, …
E foarte greu ca în viața de zi cu zi, dar și în lumea digitală să fii pe placul tuturor. E ca la o nuntă, toată lumea are păreri și …
Pentru că anul nu ar putea începe până nu ne notăm și care sunt cele mai importante trenduri și direcții din acest an, las aici o listă cu principalele tendințe …
Anul 2024 este anul trendurilor, al noilor descoperiri în zona de online, anul în care poate mai mult ca oricând ne dorim să fim prezenți și pe plaformele atât de …
Da, știu, a trecut deja multă vreme de la evenimentul Brand Power* din toamna acestui an, însă cred că în luna ce a trecut am sedimentat și înțeles mai bine …
