Toți ne pricepem la toate

Mai ales când vine vorba de comunicare. Cine nu știe să comunice azi, nu? Cu așa multe aplicații, informații la îndemână. Ce o fi așa complicat? spun mulți…

E clar, comunicarea face parte din noi și ne este alături încă de când ne naștem. Prima formă a omului de a comunica e plânsul, care odată cu timpul, educația și dezvoltarea socială capătă noi forme. Devenim adulți și ne bucurăm de confortul de a comunica ușor cu toți cei din jurul nostru, le transmitem ideile și gândurile noastre și reușim să ne facem înțeleși, deci ne descurcăm bine la treaba asta legată de comunicare. Well…

Comunicarea nu se rezumă doar la a transmite, a recepționa și emite mai departe alte mesaje. Comunicarea este de fapt o chestiune socială, un mod prin care limbajul verbal și nonverbal se împletesc și prin care facem loc emoțiilor și dialogului, clarității și înțelegerii. Comunicarea este și despre exprimare, eficiență, despre interpretare și dinamică. Mai mult, fiind într-o continuă schimbare e nevoie și de exercițiu, de acceptare a schimbărilor culturale și preluarea lor în a comunica mai empatic și mai ușor.

Aș mai putea spune multe despre asta, însă m-aș opri prin a trage câteva concluzii.

Nu toți dintre noi ne pricepem la toate și e perfect normal să fie așa. No pressure there! Nu e musai să ne pricepem nici la fotbal, politică sau comunicare ( încă învăț despre asta zilnic), ci e nevoie doar de răbdare, documentare și desigur, exersare zilnică pentru un rezultat pe măsură, adus prin practică și experimentare individuală.