Noi românii avem această vorbă „bate fierul cât e cald” expresie care se referă la a acționa până nu e prea târziu, a profita de moment și a nu pierde ocazia apărută, dar ce legătură are această expresie cu zona de comunicare?
Aș începe prin a spune că și în domeniul comunicării este necesar ca momentul să fie surprins și profitat de oportunitatea care apare, adică să fie bătut fierul cât e cald 😀 . De exemplu: dacă are loc un eveniment de amploare sau cu un impact considerabil în viața publicurilor cărora se adresează o organizație, atât pozitiv, cât și negativ indicat ar fi să existe o reacție. În acest mod se pot câștiga noi audiențe, dar și noi poziționări ale brandului în mintea consumatorilor.
Ca să exemplific și mai clar acest „bate fierul cât e cald” vin cu o scurtă analiză asupra modului în care unele organizații au profitat de ocazie, pentru a crește în vizibilitate, a crea zgomot în jurul brandului și a aduce noi publicuri în rândul potențialilor clienți.
Primul exemplu: OLX România
Context: Instagram a început în luna iulie să ofere utilizatorilor săi opțiunea de primi bifa albastră (care certifică profilul de instagram și aduce și alte facilități la pachet, totul contra valorii de 84 lei).

De ce e un exemplu bun aici? Pentru că au profitat de ocazie, au observat care este trendul momentului și l-au transformat într-un avantaj, astfel au obținut atenția utilizatorilor care poate până atunci nu erau fani olx românia sau nu le urmăreau paginile de social media, iar pentru fanii deja activi a fost încă un motiv să rămână conectați cu brandul.
Tot ei au transformat și evenimentul de inaugurare a unui nou pod construit în România sau un eveniment monden într-o oportunitate de creștere a vizibilității. ?


Fie că vorbim de reacții în social media care la rândul lor stârnesc reacții sau interacțiuni cu audiențele prin unelte clasice (flyere, afise – vezi aici exemplul celor de la five to go vs starbucks)

comunicarea ar trebui să fie indispensabilă. Uneori dacă nu riști nu câștigi, iar alegerea de participa la jocul trendurilor, poate veni cu multe la pachet, însă de cele mai multe ori, dacă campaniile sunt comunicate „pe limba” audienței, autentic, în timp util și rezonează cu principiile & valorile brandului, succesul nu va întârzia să apară. Acest concept este cunoscut în SUA ca newsjacking – detalii despre acesta aici: https://www.newsjacking.com/
